Cartea de onoare a comunei

nr.23 din 31 mai 2006
privind CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI

În temeiul art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând seama de necesitatea de instituire a CĂRŢII DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI, ca document cu valoare spirituală deosebită, în care scriu şi semnează personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi culturale, naţionale şi internaţionale, care prin prezenţa Domniilor Lor în comună ori prin prestigiul de care se bucură, onorează colectivitatea locală şi, implicit, angajează respectul locuitorilor săi, prin autorităţile administraţiei publice locale,

identificând prin această carte un simbol al comunei Vulcana-Băi, prin aceea că se consfinţeşte, pentru posteritate, interesul personalităţii respective pentru această comună, pe de o parte, precum şi atenţia acordată de către autorităţile administraţiei publice locale acelei personalităţi în semn de mare preţuire pentru contribuţia sa în viaţa publică sau la dezvoltarea economico-socială a comunei Vulcana-Băi, pe de altă parte,

ţinând seama de dispoziţiile art. 4 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1) Se instituie CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI, ca document cu valoare spirituală deosebită, în care scriu şi semnează personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi culturale, naţionale şi internaţionale, care prin prezenţa Domniilor Lor în comună ori prin prestigiul de care se bucură, onorează colectivitatea locală şi, implicit, angajează respectul locuitorilor săi, prin autorităţile administraţiei publice locale. În această carte scriu şi semnează şi personalităţi cu o contribuţie deosebită la dezvoltarea economico-socială a comunei Vulcana-Băi ori a imaginii acesteia.

(2) CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI reprezintă unul dintre cele 10 simboluri ale acestei comune, împreună cu:
a) DRAPELUL COMUNEI VULCANA-BĂI;
b) ZIUA COMUNEI VULCANA-BĂI;
c) STEMA COMUNEI VULCANA-BĂI;
d) IMNUL COMUNEI VULCANA-BĂI;
e) CHEIA COMUNEI VULCANA-BĂI;
f) CARTEA DE AUR A COMUNEI VULCANA-BĂI;
g) CARTEA DE OASPEŢI A COMUNEI VULCANA-BĂI;
h) MONOGRAFIA COMUNEI VULCANA-BĂI;
i) MEMORIALUL COMUNEI VULCANA-BĂI.

(3) Semnificaţia simbolurilor prevăzute la alin.(2) vor fi cuprinse în Statutul comunei Vulcana-Băi.

Art. 2. – CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI consfinţeşte, pentru posteritate, interesul personalităţii respective pentru această comună, pe de o parte, precum şi atenţia acordată de către autorităţile administraţiei publice locale acelei personalităţi în semn de mare preţuire pentru contribuţia sa în viaţa publică sau la dezvoltarea economico-socială a comunei Vulcana-Băi, pe de altă parte.

Art. 3. – (1) Primarul comunei înmânează CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI acelor personalităţi pe care le apreciază ca având demnitatea să scrie şi să semneze în carte şi asigură condiţiile de păstrare şi de punere în evidenţă a acesteia.

(2) Personalităţile care semnează în CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BAI, precum şi mesajul scris al acestora, se publică pe pagina de internet a comunei.

Art. 4. – (1) Prin grija primarului comunei, personalităţilor care scriu şi semnează în CARTEA DE ONOARE A COMUNEI VULCANA-BĂI li se înmânează un certificat prin care se atestă că au efectuat consemnări în această carte.

(2) Modelul certificatului prevăzut la alin.(1), precum şi alte măsuri privind aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se aprobă prin dispoziţie a primarului comunei.

Art. 5. – (1) Se instituie CARTEA DE ONOARE la nivelul Şcolii „Ion MAREŞ” Vulcana-Băi şi Şcolii Vulcana de Sus, ca simboluri pentru aceste unităţi de învăţământ.

(2) Directorii unităţilor de învăţământ prevăzute la alin.(1) vor asigura, fiecare pentru unitatea pe care o conduce, condiţiile de păstrare şi de punere în evidenţă a cărţii de onoare a şcolii respective.

Art. 6. – Prezenta hotărâre va fi comunicată şi înaintată, prin grija secretarului comunei Vulcana-Băi, în termenul prevăzut de lege, instituţiei prefectului judeţului Dâmboviţa pentru exercitarea controlului de legalitate, Asociaţiei Comunelor din România şi depusă la Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi.

Sari la conținut