Mănăstirea Bunea, peste 350 de ani de existenţă
Nume, așezare, istorie, privilegii și mile domnești.
Înglobat comunei Vulcana-Băi, străvechiul schit Bunea este un monument istoric cu arhitectură tipică vremii domniei lui Matei Basarab, declarat relativ de curând mănăstire.
Denumirea acestui lăcaș s-a tot prefăcut în decursul timpului.
În actul de întemeiere a lui, zapisul de danie al moșnenilor din Brănești, stă scris că pe dealul Vîlcana, boierul Vîlcu din Orbeasca și feciorii lui, vor să zidească o „mănăstire”. Într-o carte de întărire a lui Șerban Cantacuzino Voievod, din 1687, se spune însă, „schitul“ de la Vîlcana, iar în hrisoavele domnești de acordare de milă, începând cu cel din 1693, „mănăstioara“ dar mai departe predomină numele de schit. Ghenadie, egumen la Bunea și Fusea, în jalba lui din 1792, vorbește chiar de „schitișoare“.
În cartea de hotărnicie întocmită de Constantin Berindei în 1787, întâlnim prima dată, „sfântul schit al Vîlcănii, ce îi zice Bunea “. De atunci găsim din ce în ce mai des numele de Bunea, alături de Vîlcana. În actele privind aplicarea legii agrare din 1864, se întâlnește când “schitul“, când “mănăstirea“ Bunea. Localnicii spun însă de obicei, „Mănăstire“, „Plaiul Mănăstirii“, „Pădurea Mănăstirii“, „La Mănăstire“.